Tulburarea de adaptare se refera la incapacitatea persoanei de a se adapta la un anumit stimul stresant, de exemplu un eveniment major de viata. Cele mai multe persoane cu tulburare de adaptare au simtpome asemanatoare depresiei, cum ar fi pierderea generala a interesului pentru activitatile zilnice, sentimente de neajutorare si plans. Spre deosebire de depresie insa, tulburarea este produsa de un stimul extern si se refera la incapacitatea persoanei de a se adapta la situatie.
Tulburarea de adaptare este de asemenea diferita de anxietate, in care nu exista un factor stresor extern, precum si de sindromul de stress postraumatic, in care exista un stressor extern foarte puternic.
In mod tipic tulburarea de adaptare se caracterizeaza prin simptome depresive usoare, simptome de anxietate si simptome specifice de stress. Tulburarea poate fi acuta sau cronica, functie de durata: mai putin sau mai mult de sase luni.
Intre 5 si 21% din populatie sufera la un moment dat de tulburare de adaptare. De doua ori mai multe femei decat barbati prezinta aceasta tulburare. Tulburarea de adaptare este de asemenea prezenta la copii si adolescenti.
Semnele si simptomele tulburarii de adaptare includ: tristete, lipsa de speranta, lipsa bucuriei, crize de plans, nervozitate, anxietate, griji constante, disperare, insomnie, dificultati de concentrare, sentimentul persoanei ca este coplesita de eveniment si ganduri de suicid. Pot exista semne comportamentale cum sunt condusul iresponsabil al masinii, ignorarea unor sarcini zilnice importante ca de exemplu plata facturilor sau temele de casa, evitarea membrilor familiei sau a prietenilor, performante scolare scazute, chiul de la scoala, vandalizare, etc.
Comportamentul suicidar apare la aproximativ 20% din persoanele cu tulburare de adaptare.
Factorii de risc pentru aparitia tulburarii de adaptare sunt varsta tanara, probleme psihosociale preexistente, istoricul psihiatric si comportamentul suicidar premergator evenimentului declansator. De asemenea, persoanele frecvent expuse la diverse traume au risc mai mare de dezvoltare a unei tulburari de adaptare.
Factorii care produc tulburare de adaptare sunt in general evenimente serioase si neobisnuite, dar pot fi si evenimente minore: despartirea de iubit/iubita, o nota proasta la scoala, mutarea intr-un alt oras, etc. Cei mai frecventi stresori sunt insa conflictele maritale, conflictele financiare, separarea parintilor, problemele legate de sexualitate, boala si decesul unui membru al familiei.
Cel mai frecvent, tratamentul recomandat pentru tulburarea de adaptare este psihoterapia. Scopul psihoterapiei este diminuarea simptomelor si modificarea comportamentala. Psihoterapia individuala poate ajuta persoana in cauza sa beneficieze de sprijinul de care are nevoie, sa identifice raspunsurile anormale la situatie si sa utilizeze la maxim punctele sale forte. Cel mai frecvent se foloseste psihoterapia integrativa, interventia in criza, psihoterapia familiala si psihoterapia comportamentala. Uneori sunt prescrise doze mici de antidepresive sau anxiolitice.
Comments are closed