Oana Maria Popescu
Introducere
Cuvântul tinitus provine din limba latină, de la cuvântul „tinnere”, care înseamnă a suna, tinitusul fiind definit ca percepţia de sunete care nu provin din mediul extern, ci din mediul intern, sau este legat de halucinaţiile auditive care apar în diferite boli psihice. 18% din populaţia ţărilor industrializate este afectată de tinitus cronic de intensitate slabă, iar 0,5% de tinitus sever. Mai mult decât atât, 6,6% din muncitorii expuşi profesional la zgomot suferă de tinitus. O treime din pacienţi au peste 65 de ani, tinitusul afectând în special populaţia cu vârstă cuprinsă între 40 şi 70 de ani. În SUA 37 de milioane de persoane suferă de tinitus, şi respectiv 17% din populaţia Marii Britanii (60).
Primele înregistrări despre tinitus datează din 1600 î.e.n. din Egipt, când se utiliza descântarea aerului, infuzii de plante şi aromaterapie pentru îndepărtarea simptomului. Tăbliţele de lut asiriene (7 î.e.n.) descriu tinitusul, la fel ca şi literatura romană, bizantină, medievală şi renascentistă, iar încercările de tratament din Egiptul antic sunt consemnate în papirusul de la Ebers (2500 î.e.n.), care include metodele de tratament pentru „urechea blestemată”. Legat de istoricul tinitusului este de notat că în 1801 Beethoven descria propria sa experienţă legată de această boală, într-o scrisoare adresată unui prieten.
Tinitusul ca boală psihosomatică
Etiologia tinitusului este fie idiopatică, fie tinitusul se datorează prezbiacuziei, hipoacuziei profesionale cronice, sindromului Meniere, neurinomului de acustic, reacţiei la aspirină sau chinină, depresei, hipertensiunii arteriale, dislipidemiei, hiperlidpidemiei, disfuncţiilor tiroidiene sau diselectrolitemiilor. În etiologia tinitusului intră şi traumele sonore, antibioticele ototoxice, perforaţiile timpanice, bolile urechii medii, otoscleroza şi dopul de ceară. Tinitusul apare mai ales la femei, bilateral, cu un singur ton, constant, probabil fiind produs de activitatea neobişnuită a nucleului cohlear dorsal, fiind clasificat în subiectiv şi obiectiv, vibrator şi nevibrator, funcţie de etiologie şi simptomele asociate (60).
Tinitusul este considerat însă a avea o puternică componentă psihosomatică, profilul psihologic al pacientului cu tinitus fiind extensiv studiat (74). Progresia cronică a tinitusului pare a fi datorată plasticităţii neuronale cerebrale (29), dar bazele neuronale ale dezvoltării tinitusului nu sunt încă cunoscute. Se presupune că menţinerea tinitusului are drept cauză alterarea unor funcţii cerebrale, pacienţii cu tinitus decompensat suferind de fapt de o tulburare complexă somatică şi psihologică. În tinitus există interacţiuni complexe între emoţii, comportament şi simptome, precum şi o co-morbiditate crescută cu alte afecţiuni psihosomatice şi cu tulburările provocate de stres (29, 37, 75).
S-a ajuns la concluzia că persoanele care au nevoie de tratament au strategii de coping mai puţin eficace, simt că tinitusul nu poate fi controlat, au un locus al controlului extern şi din această cauză un nivel mai mare al distresului emoţional. Lipsa de control duce la depresie şi anxietate, care la rândul lor duc la înrăutăţirea tinitusului. Cu ajutorul chestionarului „Tinnitus Handicap Inventory” Detroit, cuprinzând 25 de întrebări, care se concentrează asupra severităţii simptomelor asociate (furia, frustrarea, iritabilitatea şi depresia), se poate evalua starea acestor pacienţi, la fel ca şi interferarea tinitusului cu concentrarea şi starea emoţională.
Există mai multe studii care au confirmat asocierea dintre tinitus şi factorii emoţionali- în special anxietatea şi depresia- şi un număr semnificativ de pacienţi cu tinitus suferă de o boală mentală (2).
Stresul pare să aibă un rol central în geneza tinitusului. Stresul este un factor predispozant, fiind afectate în special persoanele cu stiluri de coping deficitare, cu un locus al controlului de tip fatalist, care percep stresul minor zilnic cu mai mare intensitate şi care au tendinţa de a se îngrijora pentru orice (65). Stresul zilnic de intensitate joasă – daily hassels- joacă un rol semnificativ în geneza tinitusului. Hormonii de stres, eliberaşi atât datorită stresului fizic cât şi psihologic, contribuie la variate disfuncţii ale urechii, printre care şi tinitusul, datorită multiplelor interacţiuni dintre sistemul nervos simpatic şi sistemele complexe neuro-endocrine (43). Există mai multe gene care se exprimă la nivelul urechii interne, astfel că este posibil ca tinitusul să fie influenţat de acţiunea locală genomică şi ne-genomică a hormonilor steroizi. Înţelegerea acestor mecanisme bazate pe stres poate duce la un management mai eficace al tinitusului, mai ales că efectele stresului la nivelul urechii interne se pot face resimţite încă din timpul vieţii intrauterine (41).
Tinitusul la rândul său este un generator de distres. Distresul perceput ca urmare a existenţei tinitusului depinde în mare măsură de factori psihosociali şi de personalitatea pacientului. Persoanele care au o tulburare psihopatologică sau tulburări de somn anterioare apariţiei tinitusului percep stresul produs de existenţa sa ca fiind mai pronunţat comparativ cu persoanele care nu au astfel de probleme (50). Apare astfel un cerc vicios: tinitusul produce un stres psihologic considerabil, fiind un stresor cronic şi pe de altă parte este la rândul său agravat de stres (72).
Depresia la rândul ei coincide de multe ori cu tinitusul cronic, dar depresia este de cele mai multe ori rezultatul şi nu un factor favorizant în tinitus (26).
O altă problemă frecvent asociată tinitusului este insomia, fără a fi clar dacă insomnia este rezultatul tinitusului sau tinitusul şi insomnia au o cauză comună (16). În orice caz insomnia contribuie la scăderea calităţii vieţii pacienţilor, adăugând distresului resimţit de aceştia.
Tinitusul se asociază frecvent şi cu tendinţa la evaluări negative, dificultăţi de menţinere a atenţiei concentrate şi o hiperexcitabilitate fiziologică (74). Severitatea tinitusului se asociază cu depresia, anxietatea şi respectiv tendinţele obsesiv-compulsive.
Deşi există destul de multe date care indică asocierea tinitusului cu stresul există autori care susţin că tinitusul nu este o afecţiune psihosomatică şi că multe boli psihosomatice sunt de fapt declanşate de expunerea la radiaţii electromagnetice de înaltă frecvenţă: telefoane mobile, telefoane fără fir, etc, influenţa radiaţiilor electromagnetice asupra corpului uman fiind încă insuficient studiată.
Pe de altă parte este cunoscut faptul că tinitusul este rezultatul direct al activităţii neuronale aberante la nivel cerebral (51). Landgrebe şi colab. (2009) au identificat existenţa unor modificări structurale cerebrale în creierul pacienţilor cu tinitus, prin utilizarea morfometriei (voxel-based morphometry). S-a observat astfel o reducere a densităţii materiei cenuşii în coliculul inferior şi hipocampul drept. În plus în tinitus apare o relaţie inversă între activitatea alpha şi gamma a creierului, identificată prin mangnetoencefalografie (51).
Utilitatea psihoterapiei în tratamentul tinitusului
Tratamentul in tinitus cuprinde medicaţia cu antidepresive triciclice, Baclofen, benzodiazepine (Alprazolam), Lamotrigine, Nicotinamida, Zinc, Carbamazepina şi Cinnarizina, acupunctura, stimulare electromagnetica la nivelul urechii, Ginko Biloba, oxigen hiperbar, terapie laser, mascare prin sunete externe şi psihoterapie. Trecând în revistă studiile realizate până în 1999 asupra tratamentului în tinitus, Dobie concluzionează că nu există încă un tratament eficace al tinitusului şi că efectele placebo par a fi considerabile.
Abordarile psihoterapeutice în tinitus sunt numeroase, incluzând terapia individuală şi de grup, psihoterapia cognitiv-comportamentală, hipnoterapia, terapia de habituare, meloterapia şi tehnicile de relaxare. Nu există însă studii sistematice sau meta-analize pentru a evalua impactul global al psihoterapiei în tratamentul tinitusului, meta-analizele realizate până în prezent fiind axate mai degrabă pe un tip sau altul de psihoterapie.
Dobie (1999), trecând în revistă abordările clinice în tinitus, indică psihoterapia suportivă, consilierea psihologică şi administrarea de antidepresive în cazurile grave, specificând necesitatea unor studii mai aprofundate asupra efectelor benzodiazepinelor şi stimulării electrice. O altă meta-analiză realizată în acelaşi an (Andersson, Lyttkens) arată că psihoterapia cognitiv-comportamentală are efect de ameliorare a tinitusului, cu diminuarea intensităţii sunetelor percepute. Concluzia acestei meta-analize a fost aceea că tratamentul psihologic este eficace, dar că problemele asociate, cum sunt depresia şi tulburările de somn trebuie abordate cu mai multă atenţie.
Abordările psihoterapeutice ale tinitusului
Auto-asigurarea (self assurance)
În linii mari auto-asigurarea constă în a spune pacientului ca nu se poate face nimic şi trebuie să se obişnuiască să traiască cu boala. Dacă pacientul reacţionează negativ la tinitus, centrul emoţional este activat pentru a răspunde şi trimite mesaje înapoi la centrii subcorticali pentru a creşte abilitatea acestora de a detecta tinitusul. Noile semnale sunt transmise cortexului auditiv, unde sunt identificate, creând un cerc vicios. Rolul crucial este jucat de conexiunile dintre creier, sistemul limbic-care reglează emoţiile, şi sistemul nervos autonom- care controlează răspunsul automat al corpului. Conexiunile dintre aceste sisteme permit ca tinitusul să fie auzit de pacient şi să fie deranjat de acesta. Deci este necesară îndepărtarea tinitusului din conştiinţa pacientului, pentru ca pacientul să fie conştient de sunetele percepute doar pe perioade scurte de timp, în care tinitusul să nu fie deranjant. Rezultatul final al tratamentului ar fi acela că tinitusul incetează să mai aibă un impact negativ asupra vieţii.
Terapia acustică- mascare prin sunete însoţită de consiliere
În general se susţine că tinitusul nu ameninţă viaţa, dar pacienţii cu tinitus se pot sinucide, având probleme emoţionale, cognitive, tulburări somatice şi ale somnului. De aceea în managementul tinitusului un rol deosebit îl are identificarea şi tratamentul anxietăţii, insomniei sau depresiei. Tratamentul este individualizat, terapia acustică- mascare prin sunete externe, fiind de mare ajutor. Se începe cu semnale auditive care interferă cu tinitusul, apoi urmează mascarea sunetelor percepute în ureche. Consilierea psihologică este centrată pe a da sfaturi pentru relaxare şi tehnici de comutare a atenţiei, identificarea problemelor (insomnie, depresie, anxietate, stres, mânie, tendinţe obsesiv-compulsive) în care poate fi nevoie de psihoterapie de lungă durată (40). Terapia cognitiv-comportamentală poate reduce distresul asociat tinitusului la majoritatea pacienţilor, dar pentru pacienţii cu scor de depresie la BDI peste 8 se recomandă tratamentul psihiatric.
Terapia de habituare (Retraining Therapy)
Începând cu anii 90 terapia de habituare în tinitus a fost privită ca o abordare preferenţială în psihoterapia acestuia. Terapia de habituare în tinitus se centrează în special pe îndepărtarea percepţiei tinitusului.
Metoda, propusa de Jastreboff în anii 1980, include consilierea directivă (descrisă de Jastreboff şi Hazell) în care pacientului i se dau informaţii privitoare la natura problemei sale, evoluţia probabilă, legătura cu pierderea de auz şi responsivitatea la tratament- şi terapia de obişnuire/ habituare cu simptomul (43,81).
Terapia de habituare în tinitus se bazează pe modelul neurofiziologic şi cuprinde:
1.inducerea obişnuinţei cu tinitusul, prin îndepărtarea gândurilor negative şi anxietăţii asociate cu percepţia tinitusului- prin consiliere directivă;
2.îndepărtarea tinitusului din percepţia conştientă, după ce s-a indus obişnuinţa, prin terapie prin sunete-se utilizează sunete în fundal pentru a reduce gradul în care tinitusul este detectat la nivel subconştient. (56,69).
Principalul scop al tratamentului este de a îndeparta percepţia tinitusului din conştiinţa pacientului şi de a iniţia procesul obişnuinţei/ habituării. Este fundamentală îndepărtarea asocierii dintre tinitus şi starea emoţională.
Tratamentul începe cu consilierea, în care se explică pacientului care sunt mecanismele implicate în tinitus, înţelegerea acestor mecanisme contribuind la confortul pacientului. Consilierea se bazează pe principiul că un fenomen cunoscut, chiar daca este neplăcut, este mai puţin anxietant decât unul necunoscut.
Tinitusul poate fi temporar îndepărtat cu ajutorul sunetelor sau zgomotelor care inhibă tinitusul pentru o perioadă limitată de timp, efectul persistând chiar şi după încetarea sunetului extern (69). Probabil pentru îndepărtarea definitivă a tinitusului este necesar să se acţioneze la nivel central.
Terapia de habituare în tinitus este evaluată a avea eficacitate crescută atunci când este combinată cu psihoterapia, dar numai pentru pacienţii care urmează întregul progam psihoterapeutic (56).
Studiile arată că terapia de habituare în tinitus are efect semnificativ în ce priveşte tulburările de somn, percepţia emoţională şi simptomele somatice asociate. Terapia este indicată mai ales pacienţilor cu distres sever (56).
Tehnica eliberării emoţionale (emotional freedom technique)
O altă metodă terapeutică este aceea a lui Peter Delves, care aplică tehnica eliberării emoţionale, dezvoltată în 1900 în SUA, cu rădăcini în kinetoterapie, acupunctură şi psihologie. Se încearcă echilibrarea sistemului energetic al corpului pentru a direcţiona sentimentele spre schimbare. Se foloseşte o metaforă în care un buştean blochează cursul unei ape, aşa cum o emoţie poate bloca fluxul energetic.
Terapia de grup în tinitus
Comparând rezultatele obţinute prin terapia de grup bazată pe principii cognitiv-comportamentale şi terapia de grup orientată spre rezolvarea de probleme s-a ajuns la concluzia că grupurile terapeutice de orientare cognitiv-comportamentală realizate specific pentru tratamentul tinitusului dau cele mai bune rezultate (79). Psihoterapia de grup ajută pacienţii să se adapteze mai bine tinitusului, fără a avea însă efecte semnificative în ce priveşte ameliorarea simptomatologiei.
Un studiu din 2003 (Kroner-Herwig şi colab.) compară terapia de grup în două şedinţe de educaţie privitor la tinitus cu terapia cognitiv-comportamentală de coping în 11 şedinţe şi cu terapia de grup prin relaxare în 4 şedinţe.
Terapia de grup prin relaxare a fost realizată prin tehnici de relaxare clasică şi meloterapie, dând de asemenea pacienţilor tehnici de relaxare pe care să le asculte acasă. Comparativ cu grupul de control au fost înregistrate rezultate semnificative în cazul terapiei de grup cognitiv-comportamentale, adaptarea pacienţilor la tinitus şi impactul tinitusului asupra calităţii vieţii fiind evaluate cu ajutorul chestionarelor specifice.
Terapia biomentală (biomental therapy)
Greuel (http://www.tinnitus-hilfe.org/eta.html) a dezvoltat o formă de terapie numită biomentală, prin care susţine că poate vindeca 90% din pacienţii suferind de tinitus, plecând de la legătura foarte strânsâ care există între stres şi tinitus, la mulţi pacienţi boala debutând în concediu de exemplu, o perioadă care poate fi pentru mulţi foarte stresantă. La ora actuală există mai multe grupe de suport pentru aceşti pacienţi, asemănătoare alcoolicilor anonimi.
Meloterapia
Mai multe studii au demonstrat că meloterapia este eficace în tratamentul tinitusului (7, 59). Terapia constă de obicei din 10-12 şedinţe individuale cu durata de o oră, în care meloterapia este combinată cu consilierea educaţională. Tehnicile propuse includ antrenarea rezonanţei, reprogramarea cortexului neuro-auditiv şi desensibilizarea (7).
Ritmul muzical poate influenţa parametrii biologici şi ritmul muzicii din meloterapie are efect biologic asupra sunetelor percepute în tinitus. Scopul meloterapiei este de a ajuta pacienţii să deţină un control mai bun asupra sunetelor deranjante pe care le percep. Prin meloterapie se încurajează practic auzirea selectivă a sunetelor. Avantajul meloterapiei este acela că oferă un tratament la nivel de sunet, ceea ce rezonează emoţional cu pacientul (59).
Neurofeedback
În 2007 Dohrmann şi colab. au propus un tratament prin neurofeedback, plecând de la premiza că modificarea activităţii electrice a creierului duce la ameliorarea sau dispariţia tinitusului. Această presupunere pleacă de la faptul că în tinitus există o activitate delta crescută şi o activitate teta redusă la nivelul lobilor temporali în creier, mulţi pacienţi având o activitate cerebrală oscilatorie anormală. În tinitus sunt percepute o serie de codificări neuronale fără să existe o procesare simultană a stimulilor. Modificând prin neurofeedback aspectul EEG autorii au obţinut o remisiune completă a tinitusului la 2 pacienţi din cei 27 incluşi în studiu, restul pacienţilor prezentând o ameliorare semnificativă. Tehnica se bazează pe creşterea activităţii de tip alfa în regiunile perisilviene, cu reducere a undelor delta şi creşterea activităţii teta. Studiul lui Dorhmann şi colab. susţine ipoteza conform căreia activitatea cerebrală anormală duce la percepţii fantomă la nivelul urechii, aceste percepţii fantomă fiind răspunzătoare de tinitus.
Tehnicile de relaxare
Un studiu realizat în 2002 de Weber şi colab. a fost centrat pe demonstrarea efectelor tehnicilor de relaxare în managementul tinitusului. Având în vedere că TNF-alpha, IL-6 şi IL-10 (interleukinele) sunt markeri ai stresului, studiul a evaluat, pe lângă parametrii psihologici- stres, depresie, furie, percepţia tinitusului- şi aceşti markeri. Rezultatele au arătat că tehnicile de relaxare reduc considerabil nivelul de TNF-alpha la pacienţii cu tinitus, dar nu şi nivelele de IL-6 şi IL-10. De asemenea se estimează că tehnicile de relaxare au impact pozitiv în creşterea calităţii vieţii pacienţilor (72).
Consilierea în combinaţie cu terapia cu laser
Tratamentul se realizează prin stimulare cu laser în combinaţie cu un protocol psihoterapeutic bazat pe hipnoterapie şi tehnici de relaxare musculară. Comparând rezultatele obţinute prin hipnoterapie cu cele obţinute prin hipnoterapie şi terapie cu laser Cuda şi De Caria (2008) au ajuns la concluzia că utilizarea celor două în combinaţie ameliorează tinitusul la 61% din pacienţi comparativ cu doar 35% în cazul în care se aplică numai hipnoterapia.
Bibliografie:
Adjamian P, Sereda M, Hall DA. (2009): „The mechanisms of tinnitus: perspectives from human functional neuroimaging”, Hearing Research, 253(1-2):15-31;
Andersson G. (2002): „Psychological aspects of tinnitus and the application of cognitive-behavioral therapy”, Clinical Psychology Review, 22(7):977-90;
Andersson G, Freijd A, Baguley DM, Idrizbegovic E. (2009): „ Tinnitus distress, anxiety, depression, and hearing problems among cochlear implant patients with tinnitus”, Journal of the American Academy of Audiology, 20(5):315-9;
Andersson G, Kaldo V. (2004): „Internet-based cognitive behavioral therapy for tinnitus”, Journal of Clinical Psychology, 60(2):171-8;
Andersson G, Lyttkens L. (1999): „A meta-analytic review of psychological treatments for tinnitus”, British Journal of Audiology, 33(4):201-10;
Andersson G, Porsaeus D, Wiklund M, Kaldo V, Larsen HC. (2005): „Treatment of tinnitus in the elderly: a controlled trial of cognitive behavior therapy”, International Journal of Audiology, 44(11):671-5;
Argstatter H, Krick C, Bolay HV. (2008): „Music therapy in chronic tonal tinnitus. Heidelberg model of evidence-based music therapy”, HNO, 56(7):678-85;
Attias J, Shemesh Z, Shoham C, Shahar A, Sohmer H. (1990): „Efficacy of self-hypnosis for tinnitus relief”, Scandinavian Audiology, 19(4):245-9;
Attias J, Shemesh Z, Sohmer H, Gold S, Shoham C, Faraggi D. (1993): „Comparison between self-hypnosis, masking and attentiveness for alleviation of chronic tinnitus”, Audiology, 32(3):205-12;
Chandra RK, Epstein VA, Fishman AJ. (2009): „Prevalence of depression and antidepressant use in an otolaryngology patient population”, Otholaryngology- Head and Neck Surgery, 141(1):136-8;
Cima R, Joore M, Maes I, Scheyen D, Refaie AE, Baguley DM, Vlaeyen JW, Anteunis L. (2009): „Cost-effectiveness of multidisciplinary management of Tinnitus at a specialized Tinnitus centre”, BMC Health Services Research, 11;9:29;
Cochrane GJ. (1991): „Client-therapist collaboration in the preparation of hypnosis interventions: case illustrations”, American Journal of Clinical Hypnosis, 33(4):254-62;
Cope TE. (2008): „Clinical hypnosis for the alleviation of tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):135-8;
Craig W (2004): „Tinnitus Retraining Therapy”, WCH Evidence Based Practice Group;
Crocetti A, Forti S, Ambrosetti U, Bo LD. (2009): „Questionnaires to evaluate anxiety and depressive levels in tinnitus patients”, Otolaryngology- Head and Neck Surgery, 140(3):403-5;
Crönlein T, Langguth B, Geisler P, Hajak G. (2007): „Tinnitus and insomnia”, Progress in Brain Research, 166:227-33;
Cuda D, De Caria A. (2008): „Effectiveness of combined counseling and low-level laser stimulation in the treatment of disturbing chronic tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):175-80;
Degive C, Kos MI. (2006): „Joint medico-psychological consultation for patients suffering from tinnitus”, ORL, 68(1):38-41;
Dobie RA. (1999): „A review of randomized clinical trials in tinnitus”, The Laryngoscope, 109(8):1202-11;
Dobie RA. (2003): „Depression and tinnitus”, Otolaryngologyc Clinics of North America, 36(2):383-8;
Dohrmann K, Elbert T, Schlee W, Weisz N. (2007): „Tuning the tinnitus percept by modification of synchronous brain activity”, Restorative Neurology and Neuroscience, 25(3-4):371-8;
Dohrmann K, Weisz N, Schlee W, Hartmann T, Elbert T. (2007): „Neurofeedback for treating tinnitus”, Progress in Brain Research, 166:473-85;
Fernandes Lda C, Santos TM. (2009): „Tinnitus and normal hearing: a study on the transient otoacoustic emissions suppression”, Brazilian Journal of Othorhinolaryngology, 75(3):414-9;
Ferreira LM, Ramos Júnior AN, Mendes EP. (2009): „Characterization of tinnitus in the elderly and its possible related disorders”, Brazilian Journal of Othorhynolaryngology, 75(2):249-55;
Figueiredo RR, Azevedo AA, Oliveira Pde M. (2009): „Correlation analysis of the visual-analogue scale and the Tinnitus Handicap Inventory in tinnitus patients”, Brazilian Journal of Othorhynolaryngology, 75(1):76-9;
Folmer RL, Griest SE, Martin WH. (2008): „Obsessive-compulsiveness in a population of tinnitus patients”, The International Tinnitus Journal, 14(2):127-30;
Folmer RL, Shi YB. (2004): „SSRI use by tinnitus patients: interactions between depression and tinnitus severity”, Ear, Nose & Throat Journal, 83(2):107-8, 110, 112 passim;
George DL, Pradhan S. (2009): „Idiopathic sensorineural hearing disorders in adults-a pragmatic approach”, Nature reviews.Rheumatology;
Georgiewa P, Klapp BF, Fischer F, Reisshauer A, Juckel G, Frommer J, Mazurek B. (2006): „An integrative model of developing tinnitus based on recent neurobiological findings”, Medical Hypotheses, 66(3):592-600;
Goebel G, Kahl M, Arnold W, Fichter M. (2006): „15-year prospective follow-up study of behavioral therapy in a large sample of inpatients with chronic tinnitus”, Acta Otolaryngologica, Supplementum, (556):70-9;
Goto F, Nakai K, Kunihiro T, Ogawa K. (2008): „Case report: a case of intractable Meniere’s disease treated with autogenic training”, BioPsychoSocial Medicine, 25;2:3;
Graul J, Klinger R, Greimel KV, Rustenbach S, Nutzinger DO. (2008): „Differential outcome of a multimodal cognitive-behavioral inpatient treatment for patients with chronic decompensated tinnitus”, International Tinnitus Journal, 14(1):73-81;
Gudex C, Skellgaard PH, West T, Sørensen J. (2009): „Effectiveness of a tinnitus management programme: a 2-year follow-up study”, BMC Ear Node Throat Disorders, 26;9:6;
Han BI, Lee HW, Kim TY, Lim JS, Shin KS. (2009): „Tinnitus: characteristics, causes, mechanisms, and treatments”, Journal of Clinical Neurology, 5(1):11-9;
Heinecke K, Weise C, Rief W. (2009): „Chronic Tinnitus: Which Kind of Patients Benefit from an Outpatient Psychotherapy?”, Psychotherapie, Psychosomatik, medizinishe Psychologie, abstract, in Enterez Pub Med;
Heinecke K, Weise C, Rief W. (2009): „Psychophysiological effects of biofeedback treatment in tinnitus sufferers”, Britisch Journal of Clinical Psychology, 48(Pt 3):223-39;
Heinecke K, Weise C, Schwarz K, Rief W. (2008): „Physiological and psychological stress reactivity in chronic tinnitus”, Journal of Behavioral Medicine, 31(3):179-88;
Henry JA, Zaugg TL, Myers PJ, Kendall CJ, Turbin MB (2009): „Principles and application of educational counseling used in progressive audiologic tinnitus management”, Noise & Health, 11(42):33-48;
Hesser H, Westin V, Hayes SC, Andersson G. (2009): „Clients’ in-session acceptance and cognitive defusion behaviors in acceptance-based treatment of tinnitus distress”, Behaviour Research and Therapy, 47(6):523-8;
Hiller W, Haerkötter C. (2005): „Does sound stimulation have additive effects on cognitive-behavioral treatment of chronic tinnitus?”, Behavior Research and Therapy, 43(5):595-612;
Horner KC. (2003): „The emotional ear in stress”, Neuroscience and Behavioral Reviews, 27(5):437-46;
Ito M, Soma K, Ando R. (2009): „Association between tinnitus retraining therapy and a tinnitus control instrument”, Auris, Nasus, Larynx, abstract, in Enterez Pub Med;
Jastreboff PJ. (2007): „Tinnitus retraining therapy”, Progress in Brain Research, 166:415-23;
Kaldo V, Levin S, Widarsson J, Buhrman M, Larsen HC, Andersson G. (2008): „Internet versus group cognitive-behavioral treatment of distress associated with tinnitus: a randomized controlled trial”, Behavior Threapy, 39(4):348-59;
Kardava A, Kardava I. (2009): „The mechanisms of tinnitus in patients with sensor neural deafness”, Georgian Medical News, (172-173):20-4;
Kaye JM, Marlowe FI, Ramchandani D, Berman S, Schindler B, Loscalzo G. (1995): „Hypnosis as an aid for tinnitus patients”, Ear, Nose & Throat Journal, 73(5):309-12, 315;
Knipper M, Zimmermann U, Müller M. (2009): „Molecular aspects of tinnitus”, abstract, Enterez Pub Med;
Kröner-Herwig B, Frenzel A, Fritsche G, Schilkowsky G, Esser G. (2003): „The management of chronic tinnitus: comparison of an outpatient cognitive-behavioral group training to minimal-contact interventions”, Journal of Psychosomatic Research, 54(4):381-9;
Landgrebe M, Langguth B, Rosengarth K, Braun S, Koch A, Kleinjung T, May A, de Ridder D, Hajak G. (2009): „Structural brain changes in tinnitus: grey matter decrease in auditory and non-auditory brain areas”, Neuroimage, 46(1):213-8;
Langenbach M, Olderog M, Michel O, Albus C, Köhle K. (2005): „Psychosocial and personality predictors of tinnitus-related distress”, General Hospital Psychiatry, 27(1):73-7;
Lorenz I, Müller N, Schlee W, Hartmann T, Weisz N. (2009): „Loss of alpha power is related to increased gamma synchronization-A marker of reduced inhibition in tinnitus?”, Neuroscience letters, 453(3):225-8;
Martinez Devesa P, Waddell A, Perera R, Theodoulou M. (2007): „Cognitive behavioural therapy for tinnitus”, Clinical Otolaryngology, 34(2):99-101;
Mason J, Rogerson D. (1995): „Client-centered hypnotherapy for tinnitus: who is likely to benefit?”, American Journal of Clinical Hypnosis, 37(4):294-9;
Mason JD, Rogerson DR, Butler JD. (1996): „Client centred hypnotherapy in the management of tinnitus-is it better than counselling?”, Journal of Laryngology and Otology, 110(2):117-20;
Maudoux A, Bonnet S, Lhonneux-Ledoux F, Lefebvre P. (2007): „Ericksonian hypnosis in tinnitus therapy”, B-ENT, 3 Suppl 7:75-7;
Mazurek B, Fischer F, Haupt H, Georgiewa P, Reisshauer A, Klapp BF. (2006): „A modified version of tinnitus retraining therapy: observing long-term outcome and predictors”, Audiology & Neuro-otology, 11(5):276-86;
McFerran DJ, Baguley DM. (2009): „Is psychology really the best treatment for tinnitus?”, Clinical Otolaryngology, 34(2):99-101;
Molini E, Faralli M, Calenti C, Ricci G, Longari F, Frenguelli A. (2009): „Personal experience with tinnitus retraining therapy”, European archives of oto-rhyno-laryngology, abstract, in Enterez Pub Med;
Nickel AK, Hillecke T, Argstatter H, Bolay HV. (2005): ”Outcome research in music therapy: a step on the long road to an evidence-based treatment”, Annals of the New York Academy of Science, 1060:283-93;
Noell CA, Meyerhoff WL. (2003): „Tinnitus. Diagnosis and treatment of this elusive symptom”, Geriatrics, 58(2):28-34;
Rief W, Weise C, Kley N, Martin A. (2005): „Psychophysiologic treatment of chronic tinnitus: a randomized clinical trial”, Psychosomatic Medicine, 67(5):833-8;
Robinson SK, Viirre ES, Bailey KA, Kindermann S, Minassian AL, Goldin PR, Pedrelli P, Harris JP, McQuaid JR. (2008): „A randomized controlled trial of cognitive-behavior therapy for tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):119-26;
Ross UH, Lange O, Unterrainer J, Laszig R. (2007): „Ericksonian hypnosis in tinnitus therapy: effects of a 28-day inpatient multimodal treatment concept measured by Tinnitus-Questionnaire and Health Survey SF-36”, European Archives of Oto-Rhyno-Laryngology, 264(5):483-8;
Sadlier M, Stephens SD, Kennedy V. (2008): „Tinnitus rehabilitation: a mindfulness meditation cognitive behavioural therapy approach”, The Journal of Laryngology and Otology, 122(1):31-7;
Schmitt C, Patak M, Kröner-Herwig B. (2000): „Stress and the onset of sudden hearing loss and tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 6(1):41-9;
Seydel C, Haupt H, Szczepek AJ, Klapp BF, Mazurek B.m (2009): „Long-Term Improvement in Tinnitus after Modified Tinnitus Retraining Therapy Enhanced by a Variety of Psychological Approaches”, Audiology and Neurootology, 15(2):69-80;
Shi Y, Burchiel KJ, Anderson VC, Martin WH. (2009): „Deep brain stimulation effects in patients with tinnitus”, Otolaryngology- Head and Neck Surgery, 141(2):285-7;
Soekadar SR, Arfeller C, Rilk A, Plontke SK, Plewnia C. (2009): „Theta burst stimulation in the treatment of incapacitating tinnitus accompanied by severe depression”, CNS Spectrums, 14(4):208-11;
Struve M, Diesch E, Flor H. (2007): „Extinction training for tinnitus”, Progress in Brain Research, 166:461-6;
Wang G (2004): Tinnitus Retraining Therapy, Health Technology Assesment;
Ward LM, Baumann M. (2009): „Measuring tinnitus loudness using constrained psychophysical scaling”, American Journal of Audiology, abstract, in Enterez Pub Med;
Weber C, Arck P, Mazurek B, Klapp BF. (2002): „Impact of a relaxation training on psychometric and immunologic parameters in tinnitus sufferers”, Journal of Psychosomatic Research, 52(1):29-33;
Weber JH, Jagsch R, Hallas B (2008): „The relationship between tinnitus, personality and derpression”, Zeitschrift fur Psychosomatiche Medizin und Psychotherapie, 54(3):227-40;
Weise C, Heinecke K, Rief W. (2008): „Biofeedback-based behavioral treatment for chronic tinnitus: results of a randomized controlled trial”, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 76(6):1046-57;
Weise C, Heinecke K, Rief W. (2008): „Stability of physiological variables in chronic tinnitus sufferers”, Applied Psychophysiology and Biofeedback, 33(3):149-59;
Westin V, Ostergren R, Andersson G. (2008): „The effects of acceptance versus thought suppression for dealing with the intrusiveness of tinnitus”, International Journal of Audiology, 47 Suppl 2:S112-8;
Wilson PH. (2006): „Classical conditioning as the basis for the effective treatment of tinnitus-related distress”, ORL, 68(1):6-11;
Wilson PH, Henry JL, Andersson G, Hallam RS, Lindberg P.M (1998): „A critical analysis of directive counselling as a component of tinnitus retraining therapy”, British Journal of Audiology, 32(5):273-86;
Wise K, Rief W, Goebel G. (1998): „Meeting the expectations of chronic tinnitus patients: comparison of a structured group therapy program for tinnitus management with a problem-solving group”, Journal of Psychosomatic Research, 44(6):681-5;
Yu HH, Hur JM, Seo SJ, Moon HD, Kim HJ, Park RK, You YO. (2009): „Protective Effect of Ursolic Acid from Cornus officinalis on the Hydrogen Peroxide-Induced Damage of HEI-OC1 Auditory Cells”, American Journal of Chinese Medicine, 37(4):735-46;
Zachriat C, Kröner-Herwig B. (2004): „Treating chronic tinnitus: comparison of cognitive-behavioural and habituation-based treatments”, Cognitive Behavior Therapy, 33(4):187-98.
Comments are closed