Oana Maria Popescu
Terapia cognitiv-comportamentală
Strategiile de evaluare a terapiei cognitiv-comportamentale în tinitus cuprind interviul structurat, jurnalul zilnic cu cotarea intensităţii tinitusului şi chestionarele de auto-evaluare (2).
Terapia cognitiv-comportamentală în tinitus se axează pe: tehnici de relaxare, imagerie ghidată şi tehnici de distragere, consiliere privitor la sunetele din mediu şi impactul acestora, managementul somnului şi tratamentul insomniei, restructurarea cognitivă a gândurilor şi credinţelor asociate tinitusului, meditaţie mindfulness şi prevenirea recăderilor.
Spre deosebire de consilierea directivă (ai cărei detractori susţin că nu este cu nimic diferită de tehnicile cognitiv-comportamentale), în terapia cognitivă pacientul şi terapeutul identifică împreună gândurile disfuncţionale şi dezvoltă ipoteze ce pot fi testate în legătură cu aceste gânduri (2, 3,6,15,33).
De obicei terapia cognitivă dureaza 8-12 saptamani. Pacienţilor li se adminstrează un chestionar la începutul şi la sfârşitul tratamentului, majoritatea raportând o reducere a intensităţii simptomelor subiective. Programul de management al tinitusului este individualizat pentru fiecare pacient în parte incluzând educaţia pacientului, consiliere psihologică şi mascare auditivă. A fost evaluat indicele de depresie, 33,7% din pacienţi având episoade depresive înainte de începerea terapei şi 23,2% dupa terminarea terapiei, pacienţii fiind evaluaţi cu ajutorul inventarului de depresie Beck- BDI. S-a constatat că severitatea tinitusului se asociază cu gradul de depresie, insomnia şi anxietatea (3,6,15,33).
Pacienţii cu tinitus îşi schimbă viaţa în sens negativ, având un comportament maladaptativ, care produce probleme prin el însuşi. De exemplu pot avea probleme de consum excesiv de alcool pentru a-i ajuta să adoarmă sau sa facă faţă stresului, sau pot evita activităţi asociate înrăutăţirii tinitusului, ducând la creşterea anxietăţii şi astfel, paradoxal, la înrăutăţirea simptomatologiei. Pacienţii au frecvent o gândire de tipul: “totul sau nimic” („Dacă nu pot scăpa complet de tinitus, acesta va fi întotdeauna o problemă majoră”), suprageneralizare („Tinitusul a fost puternic când am ieşit în oraş cu prietenii, deci va fi întotdeauna puternic cand voi socializa”) şi gândire catastrofică („Tinitusul mi-a ruinat viaţa şi nu voi mai fi niciodată fericit”). De aceea terapia de coping dă rezultate mai bune decât relaxarea sau educaţia singure.
Terapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să înveţe să privească tinitusul ca pe un prieten, şi nu un duşman. I se cere pacientului să facă o listă cu experienţele pozitive rezultate din faptul că are tinitus. Cel mai frecvent pacienţii raportează: 34% experienţe audiologice şi sprijin obţinut; 32% dezvoltare personală, 16% înţelegerea altora, 13% vederi pozitive, 3% scuză pentru a evita anumite activităţi, 3% au dobândit capacitatea de a plănui dinainte (4, 6, 30, 81).
Terapia cognitiv-comportametală asigură informarea, realizează o analiză funcţională a factorilor care influenţează tinitusul, aplică metode de relaxare, restructurarea cognitivă a gândurilor şi credinţelor, managementul somnului, utilizarea “îmbogăţirii sunetelor”, consiliere privitoare la recăderi.
Cognitiviştii consideră important pentru evoluţia terapiei şi răspunsul partenerului de viaţă al pacientului cu tinitus. Dacă partenerul are un răspuns de gen „pedeapsă”, aceasta duce la depresie, anxietate şi agravarea tinitusului. Răspunsul de tip satisfacţie maritală nu are aceleaşi efecte, în timp ce răspunsul partenerului de gen solicitudine duce la comportament maladaptativ, la rândul său urmat de agravarea tinitusului.
Există numeroase studii care arată că terapia cognitiv-comportamentală are efect în primul rând în ce priveşte ameliorarea distresului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii la pacienţii cu tinitus (4, 6, 30, 81). Unii autori, cum este Wilson (2006) subliniază importanţa tehnicilor comportamentale în terapia tinitusului.
Terapia prin internet
Terapia cognitiv-comportamentală prin internet este precedată de un interviu structurat realizat prin e-mail. Tratamentul prin internet este de tipul auto-ajutorare, în care pacientul completează pe net jurnale săptămânale care sunt transmise terapeutului, ce urmăreşte progresul înregistrat de pacient şi dă feed-back prin e-mail (4).
Hipnoterapia
Beneficiile tratamentului hipnoterapeutic pentru tinitus nu sunt foarte clare şi rezultatele studiilor sunt contradictorii. În timp ce unele dintre aceste studii indică că ar exista un procent crescut de pacienţi care beneficiază în mod evident de pe urma tehnicilor hipnotice, alte studii susţin că hipnoterapia nu ar avea impact mai mare decât consilierea psihologică într-o singură şedinţă. Aşa de exemplu sunt studii (Attias si colab, 1990; Attias şi colab., 1993) care arata că la 73% dintre pacienţii trataţi prin auto-hipnoză simptomele dispar în cursul tratamentului comparativ cu grupul de control. Urmărirea la 1 săptămână şi la 2 luni indică faptul că prin auto-hipnoză tinitusul este ameliorat considerabil, autorii ajungând astfel la concluzia că auto-hipnoza poate fi o metodă eficace de tratament a tinitusului. Comparativ cu mascarea sunetelor şi terapia suportivă auto-hipnoza ar avea un efect de ameliorare a tinitusului mult crescut (9).
Intervenţiile hipnotice au fost comparate cu managementul stresului iar rezultatele intervenţiilor au fost evaluate cu ajutorul inventarului pentru depresie Beck şi a inventarului pentru tinitus. Rezultatele studiului lui Kaye şi colab. (1994) indică faptul că funcţie de severitatea şi natura simptomelor sunt preferabile fie tehnici comportamentale, fie tehnici hipnotice, sau o combinaţie din cele două. Conform cu acest studiu aproximativ 68% dintre pacienţii trataţi prin hipnoză prezintă ameliorarea tinitusului, inclusiv la 3 luni de la încheierea tratamentului (53).
Pe de altă parte Mason, Rogerson şi Butler (1996) arată că hipnoterapia are exact acelaşi impact ca şi consilierea psihologică într-o şedinţă unică privitor la ameliorarea tinitusului. Totuşi, se pare ca hipnoterapia are un efect crescut în ce priveşte senzaţia subiectivă de control a simptomatologiei (54).
Primul studiu controlat şi standardizat asupra hipnoterapiei Ericksoniene în tratamentul tinitusului subacut şi cronic a fost realizat în 2007 de Ross şi colab. Autorii au evaluat eficacitatea hipnoterapiei Ericksoniene prin administrarea chestionarului pentru tinitus la începutul programului terapeutic, la 6 luni şi la 1 an după încheierea terapiei, observând o scădere notabilă a scorului la 90,5% din pacienţii cu tinitus subacut şi 88,3% din pacienţii cu tinitus cronic.
Hipnoza se bazează pe sugestia comportamentală, hipnoterapia probabil cea mai utilizată astăzi in tratamentul tinitusului fiind direcţionată în primul rând spre înţelegerea problemelor pacientului. Se constată la această categorie de pacienţi o îmbunătăţire a calităţii vieţii în proporţie de 55% prin hipnoză, 55% prin consiliere şi o înrăutăţire de 25% prin hipnoză şi 32% prin consiliere. Până în prezent există doar 4 studii meta- analitice asupra eficacităţii hipnozei (8, 9, 12, 13, 46).
Grawe, Donati şi Bernaner (1994) au confirmat eficacitatea hipnozei în bolile psihosomatice, dar după 3 luni de hipnoterapie la un grup de 92 de persoane suferind de tinitus cu sugestibilitate hipnotică cel putin medie nu s-au găsit diferenţe semnificative între inceputul şi sfârşitul terapiei în ce priveşte simptomele subiective relatate de pacient. S-a comparat acest rezultat cu terapia de grup, terapia cognitiv- comportamentala si consilierea pe o durata de 3 luni, terapia cognitiv- comportamentală şi consilierea dovedindu-se cele mai eficace, cu remisiune şi la 6 luni după încetarea tratamentului. S-a ajuns astfel la concluzia că hipnoterapia dă cele mai bune rezultate în combinaţie cu terapia cognitiv-comportamentală şi managementul stresului.
După alţi autori, precum Meehan şi colab.(2004) hipnoza nu are efect în tinitus, dar creşte relaxarea şi îmbunătăţeşte starea generala a pacientului. În schimb Mason şi Rogerson (1995) au efectuat un studiu în care 41 de pacienţi au fost trataţi prin hipnoterapie centrată pe client. 68% din pacienţi au declarat o reducere a intensităţii simptomelor dupa 3 luni, iar 32% nu au prezentat nici o imbunătăţire. Pierderea de auz a fost asociată cu lipsa de eficacitate a hipnoterapiei în tinitus. Din cei care nu au beneficiat de pe urma hipnozei, 46% aveau pierderi de auz de 30dB sau mai mult. Se pare că hipnoterapia centrată pe client poate fi aplicată la toţi pacienţii, dar cei cu pierdere de auz beneficiază mai puţin de pe urma hipnozei. În acest sens sunt însă interesante experimentele cu subiecţi având hipoacuzie profesională cronică, cu pierdere de auz la 4000 Hz, la care în transă hipnotică se înregistrează o ridicare semnificativî a curbei auditive la toate frecvenţele.
Marks şi colab. (1985) au aplicat hipnoterapia la 14 pacienţi cu tinitus unilateral rezistenţi la alte forme de terapie. 36% din pacienţi au găsit ca simpla inducţie de transă are efect în tinitus. Deşi simptomele nu s-au diminuat, pacienţii au tolerat mai bine tinitusul în urma terapiei. 68% din pacienţii cu tinitus prezintî ameliorare cel putin parţială dupa hipnoterapie, susţine Anderson (2002), acelaşi autor raliindu-se opiniei că hipnoterapia este puţin eficace în tinitusul asociat cu pierdere de auz.
Pe de altă parte Faraggi în 1993 a efectuat un studiu pe 45 de barbaţi cu tinitus cronic datorat unei traume acustice, care au fost împărţiţi în 3 grupe şi trataţi prin auto- hipnoză prin şedinţe de hipnoză înregistrate pe casetă audio, şi la care s-a redus considerabil severitatea tinitusului. Un alt grup de pacienţi, trataţi prin mascarea sunetului, a fost cel la care nu s-a înregistrat nici un efect, iar la al treilea grup, tratat prin consiliere, s-au obţinut rezultate de îmbunătăţire parţială.
Conform cu Hogan 73% din pacienţi se ameliorează prin hipnoterapie, dar mulţi din pacienţii cu tinitus suferă de depresie sau anxietate înainte de debutul simptomelor auditive. Există emoţii asociate cu tinitusul, „ataşate bolii”, care se numesc „amintiri dependente de stare”, foarte puternice deoarece au emoţii ataşate de ele. În hipnoterapie aceste asocieri sunt întrerupte, şi subconştientul se poate centra pe alţi stimuli, în afara zgomotului perceput. Unii pacienţi au atacuri de panică datorită tinitusului. In hipnoză se atinge un grad de relaxare foarte iînalt şi de aceea este utilă în tinitus, dar nu este utilă în depresie, susţine Barry Wyhon (2004).
Majoritatea autorilor redomandă o combinaţie de hipnoză şi auto-hipnoză cu intervenţii centrate pe client. Pentru auto-hipnoză se recomandă de cele mai multe ori utilizarea unui suport audio (12).
Hipnoterapia este indicată pacienţilor care doresc psihoterapie pentru simptomele psihologice asociate. Persoanele care pe lângă tinitus au o pierdere de auz se pare că nu au beneficii din tratamentul prin hipnoză. Bruxismul este un factor organic primar implicat în multe cazuri de tinitus şi trebuie exclus înainte de instituirea unei hipnoterapii.
Hipnoterapia Ericksoniană în tratamentul tinitusului se bazează pe activarea resurselor pacienţilor şi proceduri de întărire a eului. Un „protocol” terapeutic în utilizarea hipnoterapiei Ericksoniene în tratamentul tinitusului este cel realizat de Maudoux şi colab. (2007):
– prima şedinţă: evaluarea impactului tinitusului asupra vieţii pacientului şi explicarea terapiei cu ajutorul hipnozei
– următoarele şedinţe de terapie sunt axate pe: tehnici de relaxare, imagerie mentală bazată pe alte simţuri decât auzul, având drept scop să înveţe pacienţii cum să moduleze intensitatea sunetelor şi gradat să moduleze intensitatea tinitusului
– învăţarea auto-hipnozei
Tratamentul tinitusului este realizat prin sugestii posthipnotice după ce aflăm de la pacient ce anume aude şi unde aude sunetele. Simptomul poate fi amplificat, redus, sau determinat să fie intermitent, pentru a demonstra capacitatea de tratament prin hipnoză. Expansiunea sau contracţia timpului ajută în metodologia hipnotică. Odată ce pacientul capătă încredere în hipnoterapie tinitusul poate fi redus sau chiar eliminat. Hipnoza poate fi utilă şi pentru îmbunătăţirea auzului, dacă pierderea de auz are o componentă psihologică.
Este cert faptul că prin hipnoză se reduce volumul tinitusului, anxietatea şi depresia. În transă hipnotică se reprogramează modul în care pacientul „îşi ascultă” tinitusul şi se îndepartează asocierile negative şi emotiile asociate acestuia. Se folosesc şi mesaje pozitive subliminale, ascunse în spatele muzicii relaxante, terapia prin muzică având efect de relaxare. În general se recomandă pacienţilor să folosească casete audio după prima şedinţă terapeutică.
Auto-hipnoza poate fi folosită pentru a opri sunetele nedorite create de tinitus, timp de câteva ore sau chiar zile la rând. Pacientul este învăţat să ajusteze volumul tinitusului folosind imageria telefonului, de exemplu. Funcţionează cu persoane cu sugestibilitate hipnotică cel putin medie. Stresul face mai dificil pentru persoana cu tinitus să ignore zgomotele supărătoare din urechi şi poate de multe ori să agraveze tinitusul, iar afecţiunea în sine fiind stresantă relaxarea poate ajuta la ameliorarea simptomelor. Relaxarea şi meditaţia sunt în mod particular eficace doar dacă sunt utilizate ca parte a unui program de tratament cuprinzator, care să includă medicaţia, generarea de sunete în bandă largă de frecvenţă, aparate auditive de mascare şi alte terapii. Relaxarea se practică timp de 30 de minute, cel puţin o zi pe săptămână, iar dacă o tehnică de relaxare nu mai dă rezultate, se încearcă o alta (72).
Hipnoza reduce anxietatea şi tensiunea atât prin relaxare cât şi prin îmbunătăţirea abilităţilor de coping. Nu este foarte clar dacă hipnoza are efect mai mare decât consilierea.. Durata hipnoterapiei este de 2 ore pe zi, 4 săptămâni consecutiv. Pacienţilor li se mascheaza sunetul din ureche cu alt sunet cu aceeaşi înălţime, frecvenţă şi tonalitate, urmat de un sunet contrastant. Pacienţii primesc sunetele înregistrate pe CD şi sunt învăţaţi auto-hipnoza, hipnoza practicându-se pe fondul sunetelor înregistrate pe CD, cu sugestii concomitente pentru a învăţa subconştientul să filtreze sunetele.
Hipnoza nu poate vindeca tinitusul, rata de succes a hipnoterapiei este de 69% în reducerea sunetelor din tinitus pe termen lung (55). Hipnoterapia poate promova însă relaxarea, ceea ce ajută la managementul tinitusului. Hogan propune ca prima şedinţă de hipnoterapie să dureze 120-150 minute, în care clientul să fie asigurat că poate obţine o îmbunătăţire în timp. Se acordă 90 de minute analizei cazului, apoi se explică pacientului care sunt tehnicile utilizate: hipnoanaliză, terapia stărilor eului, terapie prin regresie în timp, exerciţii de focusing, urmat de explicarea proceselor de de- condiţionare, explicarea a ceea ce înseamnă obişnuinţa auditivă, sursele de sunete externe utilizate pentru a crea surse secundare de sunete pentru creier, explicarea utilizării medicamentelor, precum antidepresivele şi anxioliticele şi nu în cele din urmă explicarea a ceea ce este tinitusul. Urmează o întâlnire de două ore pe săptămână, timp de 7- 10 săptămâni (8, 9, 13, 46, 53, 54, 55, 63).
Printre metodele hipnoterapeutice utilizate sunt:
– regresia în timp în care pacientul se întoarce în timp înainte de debutul tinitusului, pentru a descoperi ce a declanşat sunetele percepute în ureche, dacă cauza este necunoscută. Cei mai mulţi pacienţi nu ştiu cum a debutat tinitusul. Pacientul îşi va aminti debutul, iar şi iar, până când impactul emoţional devine plicticos sau chiar amuzant pentru pacient. Un alt beneficiu este acela că prin regresia în timp, înaintea tinitusului, se dă şansa pacientului de a trăi, chiar şi numai pentru o oră, fără simptome. De obicei în cursul regresiei în timp simptomele nu sunt prezente.
– o altă metodă tradiţională este cea în care debutul este adus la nivel conştient, astfel încât pacientul să poată lua o decizie cognitivă despre cum să se simtă în legătură cu tinitusul. De multe ori tinitusul se reduce sau dispare în acest punct.
– terapia părţilor este o alta tehnică hipnotică utilizată în tratamentul tinitusului. Inconştientul face ceea ce crede că este bine pentru supravieţuirea individului. Anumite părţi ale inconştientului reglează frecvenţa cardiacă, respiraţia, fluxul sangvin, etc, care pot fi modificate prin hipnoză. „O parte“ a minţii menţine zgomotul în tinitus, şi se negociază cu acea parte a minţii pentru a afla de ce este menţinut zgomotul. Adesea reiasă că este vorba despre un semnal dat de inconştient conştientului: poate fi un mesaj pentru ca pacientul să înceapă să se asculte pe sine sau pe alţii, sau să facă o schimbare majoră în viaţă, adesea legată de muncă. Dacă acea „parte a minţii” care menţine tinitusul este satisfacută că mesajul poate fi perceput fără existenţa tinitusului, simptomul va înceta.
– terapia sugestivă se realizează în general prin sugestii post-hipnotice pentru viitor, ca de exemplu: „Şi când te vei reîntoarce la starea de conştienţă vei observa că zgomotul atât de deranjant până astăzi, va fi slab şi-ţi va indica să duci o viaţă mai liniştită şi să petreci mai mult timp relaxându-te.” (8, 9, 13, 46, 53, 54, 55, 63).
Hipnoterapia eficace include în general toate aceste metode, precum şi învăţarea auto- hipnozei pentru ca pacientul să se relaxeze fără a avea nevoie de şedinţe terapeutice suplimentare. Cei mai mulţi autori recomandă ca hipnoterapia să fie utilizată împreună cu dieta adecvată, medicaţie, terapie prin mascarea sunetelor, consiliere şi tehnici ale libertăţii emoţionale. Totuşi hipnoza este la ora actuală puţin folosită în tratamentul tinitusului comparativ cu alte metode terapeutice, deşi ar putea fi mult mai utilă în tratament dacă ar fi utilizată pe scară mai largă.
În gneral hipnoterapia nu poate vindeca tinitusul, dar ajută pacienţii să reducă efectele sale secundare şi să nu se mai concentreze asupra bolii.
Cu toate acestea, este demonstrat faptul că hipnoza are efecte considerabile în otologie, deoarece sistemul auditiv este direct conectat cu sistemul nervos. Factorii emoţionali exacerbează numeroase patologii otologice, cum este tinitusul, sindromul Meniere, modificările vasomotorii ale labirintului şi/sau conexiuni cu edemul rezultat în cazuri avansate (31, 63, 72).
Concluzii
În ciuda numeroaselor studii efectuate asupra tinitusului nu există încă un consens general în literatura de specialitate în ce priveşte originea psihosomatică sau organică a tinitusului. Datele sunt contradictorii şi părerile diferă, de la a considera că tinitusul este favorizat de stres şi anumite trăsături de personalitate, până la opinia că este rezultatul unor modificări ale materiei cenuşii cerebrale cu bază genetică.
Până în prezent nu există nici un tratament -medical sau psihologic- în tinitus care să fie eficace în ce priveşte vindecarea completă. Există la ora actuală în lume clinici specializate în care tinitusul este tratat de echipe mixte formate din medici şi psihologi/psihoterapeuţi, unde pacienţilor li se explică inclusiv faptul că nu are sens să caute la nesfârşit un tratament pentru vindecare, având în vedere limitele cunoştinţelor actuale (18). În tinitus este necesară în primul rând investigarea medicală, pentru a elimina orice cauze obiective, urmând ca apoi să fie demarat tratamentul pentru distresul produs de tinitus, intoleranţa la tinitus fiind accentuată de aspecte psihologice şi sociale.
Neurofeedback-ul prin modificarea densităţii undelor cerebrale delta şi theta pare a fi un tratament promiţător al tinitusului, prin care au fost obţinute vindecări totale, chiar dacă a unui număr foarte mic de pacienţi.
Psihoterapia este utilizată în tratamentul tinitusului pentru ameliorarea simptomelor psihologice asociate: distresul produs, tulburări de somn, iritabilitate, depresie, anxietate, alte simptome psihosomatice, pacientul fiind ajutat să accepte situaţia şi să înveţe modele de coping mai adaptative. În orice caz psihoterapia îşi dovedeşte eficacitatea în ameliorarea calităţii vieţii pacienţilor cu tinitus, indiferent de mecanismele sale etio-patogenice.
La ora actuală se consideră că psihoterapia eficace în tinitus cuprinde tehnicile de relaxare, psihoterapia cognitiv-comportamentală, meloterapia, terapia prin habituare şi hipnoterapia. Aparent psihoterapia utilă în tinitus este de tip integrativ. În ce priveşte hipnoterapia datele din literatura de specialitate sunt contradictorii legat de procentele raportate ca ameliorări semnificative în tinitus.
Bibliografie:
Adjamian P, Sereda M, Hall DA. (2009): „The mechanisms of tinnitus: perspectives from human functional neuroimaging”, Hearing Research, 253(1-2):15-31;
Andersson G. (2002): „Psychological aspects of tinnitus and the application of cognitive-behavioral therapy”, Clinical Psychology Review, 22(7):977-90;
Andersson G, Freijd A, Baguley DM, Idrizbegovic E. (2009): „ Tinnitus distress, anxiety, depression, and hearing problems among cochlear implant patients with tinnitus”, Journal of the American Academy of Audiology, 20(5):315-9;
Andersson G, Kaldo V. (2004): „Internet-based cognitive behavioral therapy for tinnitus”, Journal of Clinical Psychology, 60(2):171-8;
Andersson G, Lyttkens L. (1999): „A meta-analytic review of psychological treatments for tinnitus”, British Journal of Audiology, 33(4):201-10;
Andersson G, Porsaeus D, Wiklund M, Kaldo V, Larsen HC. (2005): „Treatment of tinnitus in the elderly: a controlled trial of cognitive behavior therapy”, International Journal of Audiology, 44(11):671-5;
Argstatter H, Krick C, Bolay HV. (2008): „Music therapy in chronic tonal tinnitus. Heidelberg model of evidence-based music therapy”, HNO, 56(7):678-85;
Attias J, Shemesh Z, Shoham C, Shahar A, Sohmer H. (1990): „Efficacy of self-hypnosis for tinnitus relief”, Scandinavian Audiology, 19(4):245-9;
Attias J, Shemesh Z, Sohmer H, Gold S, Shoham C, Faraggi D. (1993): „Comparison between self-hypnosis, masking and attentiveness for alleviation of chronic tinnitus”, Audiology, 32(3):205-12;
Chandra RK, Epstein VA, Fishman AJ. (2009): „Prevalence of depression and antidepressant use in an otolaryngology patient population”, Otholaryngology- Head and Neck Surgery, 141(1):136-8;
Cima R, Joore M, Maes I, Scheyen D, Refaie AE, Baguley DM, Vlaeyen JW, Anteunis L. (2009): „Cost-effectiveness of multidisciplinary management of Tinnitus at a specialized Tinnitus centre”, BMC Health Services Research, 11;9:29;
Cochrane GJ. (1991): „Client-therapist collaboration in the preparation of hypnosis interventions: case illustrations”, American Journal of Clinical Hypnosis, 33(4):254-62;
Cope TE. (2008): „Clinical hypnosis for the alleviation of tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):135-8;
Craig W (2004): „Tinnitus Retraining Therapy”, WCH Evidence Based Practice Group;
Crocetti A, Forti S, Ambrosetti U, Bo LD. (2009): „Questionnaires to evaluate anxiety and depressive levels in tinnitus patients”, Otolaryngology- Head and Neck Surgery, 140(3):403-5;
Crönlein T, Langguth B, Geisler P, Hajak G. (2007): „Tinnitus and insomnia”, Progress in Brain Research, 166:227-33;
Cuda D, De Caria A. (2008): „Effectiveness of combined counseling and low-level laser stimulation in the treatment of disturbing chronic tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):175-80;
Degive C, Kos MI. (2006): „Joint medico-psychological consultation for patients suffering from tinnitus”, ORL, 68(1):38-41;
Dobie RA. (1999): „A review of randomized clinical trials in tinnitus”, The Laryngoscope, 109(8):1202-11;
Dobie RA. (2003): „Depression and tinnitus”, Otolaryngologyc Clinics of North America, 36(2):383-8;
Dohrmann K, Elbert T, Schlee W, Weisz N. (2007): „Tuning the tinnitus percept by modification of synchronous brain activity”, Restorative Neurology and Neuroscience, 25(3-4):371-8;
Dohrmann K, Weisz N, Schlee W, Hartmann T, Elbert T. (2007): „Neurofeedback for treating tinnitus”, Progress in Brain Research, 166:473-85;
Fernandes Lda C, Santos TM. (2009): „Tinnitus and normal hearing: a study on the transient otoacoustic emissions suppression”, Brazilian Journal of Othorhinolaryngology, 75(3):414-9;
Ferreira LM, Ramos Júnior AN, Mendes EP. (2009): „Characterization of tinnitus in the elderly and its possible related disorders”, Brazilian Journal of Othorhynolaryngology, 75(2):249-55;
Figueiredo RR, Azevedo AA, Oliveira Pde M. (2009): „Correlation analysis of the visual-analogue scale and the Tinnitus Handicap Inventory in tinnitus patients”, Brazilian Journal of Othorhynolaryngology, 75(1):76-9;
Folmer RL, Griest SE, Martin WH. (2008): „Obsessive-compulsiveness in a population of tinnitus patients”, The International Tinnitus Journal, 14(2):127-30;
Folmer RL, Shi YB. (2004): „SSRI use by tinnitus patients: interactions between depression and tinnitus severity”, Ear, Nose & Throat Journal, 83(2):107-8, 110, 112 passim;
George DL, Pradhan S. (2009): „Idiopathic sensorineural hearing disorders in adults-a pragmatic approach”, Nature reviews.Rheumatology;
Georgiewa P, Klapp BF, Fischer F, Reisshauer A, Juckel G, Frommer J, Mazurek B. (2006): „An integrative model of developing tinnitus based on recent neurobiological findings”, Medical Hypotheses, 66(3):592-600;
Goebel G, Kahl M, Arnold W, Fichter M. (2006): „15-year prospective follow-up study of behavioral therapy in a large sample of inpatients with chronic tinnitus”, Acta Otolaryngologica, Supplementum, (556):70-9;
Goto F, Nakai K, Kunihiro T, Ogawa K. (2008): „Case report: a case of intractable Meniere’s disease treated with autogenic training”, BioPsychoSocial Medicine, 25;2:3;
Graul J, Klinger R, Greimel KV, Rustenbach S, Nutzinger DO. (2008): „Differential outcome of a multimodal cognitive-behavioral inpatient treatment for patients with chronic decompensated tinnitus”, International Tinnitus Journal, 14(1):73-81;
Gudex C, Skellgaard PH, West T, Sørensen J. (2009): „Effectiveness of a tinnitus management programme: a 2-year follow-up study”, BMC Ear Node Throat Disorders, 26;9:6;
Han BI, Lee HW, Kim TY, Lim JS, Shin KS. (2009): „Tinnitus: characteristics, causes, mechanisms, and treatments”, Journal of Clinical Neurology, 5(1):11-9;
Heinecke K, Weise C, Rief W. (2009): „Chronic Tinnitus: Which Kind of Patients Benefit from an Outpatient Psychotherapy?”, Psychotherapie, Psychosomatik, medizinishe Psychologie, abstract, in Enterez Pub Med;
Heinecke K, Weise C, Rief W. (2009): „Psychophysiological effects of biofeedback treatment in tinnitus sufferers”, Britisch Journal of Clinical Psychology, 48(Pt 3):223-39;
Heinecke K, Weise C, Schwarz K, Rief W. (2008): „Physiological and psychological stress reactivity in chronic tinnitus”, Journal of Behavioral Medicine, 31(3):179-88;
Henry JA, Zaugg TL, Myers PJ, Kendall CJ, Turbin MB (2009): „Principles and application of educational counseling used in progressive audiologic tinnitus management”, Noise & Health, 11(42):33-48;
Hesser H, Westin V, Hayes SC, Andersson G. (2009): „Clients’ in-session acceptance and cognitive defusion behaviors in acceptance-based treatment of tinnitus distress”, Behaviour Research and Therapy, 47(6):523-8;
Hiller W, Haerkötter C. (2005): „Does sound stimulation have additive effects on cognitive-behavioral treatment of chronic tinnitus?”, Behavior Research and Therapy, 43(5):595-612;
Horner KC. (2003): „The emotional ear in stress”, Neuroscience and Behavioral Reviews, 27(5):437-46;
Ito M, Soma K, Ando R. (2009): „Association between tinnitus retraining therapy and a tinnitus control instrument”, Auris, Nasus, Larynx, abstract, in Enterez Pub Med;
Jastreboff PJ. (2007): „Tinnitus retraining therapy”, Progress in Brain Research, 166:415-23;
Kaldo V, Levin S, Widarsson J, Buhrman M, Larsen HC, Andersson G. (2008): „Internet versus group cognitive-behavioral treatment of distress associated with tinnitus: a randomized controlled trial”, Behavior Threapy, 39(4):348-59;
Kardava A, Kardava I. (2009): „The mechanisms of tinnitus in patients with sensor neural deafness”, Georgian Medical News, (172-173):20-4;
Kaye JM, Marlowe FI, Ramchandani D, Berman S, Schindler B, Loscalzo G. (1995): „Hypnosis as an aid for tinnitus patients”, Ear, Nose & Throat Journal, 73(5):309-12, 315;
Knipper M, Zimmermann U, Müller M. (2009): „Molecular aspects of tinnitus”, abstract, Enterez Pub Med;
Kröner-Herwig B, Frenzel A, Fritsche G, Schilkowsky G, Esser G. (2003): „The management of chronic tinnitus: comparison of an outpatient cognitive-behavioral group training to minimal-contact interventions”, Journal of Psychosomatic Research, 54(4):381-9;
Landgrebe M, Langguth B, Rosengarth K, Braun S, Koch A, Kleinjung T, May A, de Ridder D, Hajak G. (2009): „Structural brain changes in tinnitus: grey matter decrease in auditory and non-auditory brain areas”, Neuroimage, 46(1):213-8;
Langenbach M, Olderog M, Michel O, Albus C, Köhle K. (2005): „Psychosocial and personality predictors of tinnitus-related distress”, General Hospital Psychiatry, 27(1):73-7;
Lorenz I, Müller N, Schlee W, Hartmann T, Weisz N. (2009): „Loss of alpha power is related to increased gamma synchronization-A marker of reduced inhibition in tinnitus?”, Neuroscience letters, 453(3):225-8;
Martinez Devesa P, Waddell A, Perera R, Theodoulou M. (2007): „Cognitive behavioural therapy for tinnitus”, Clinical Otolaryngology, 34(2):99-101;
Mason J, Rogerson D. (1995): „Client-centered hypnotherapy for tinnitus: who is likely to benefit?”, American Journal of Clinical Hypnosis, 37(4):294-9;
Mason JD, Rogerson DR, Butler JD. (1996): „Client centred hypnotherapy in the management of tinnitus-is it better than counselling?”, Journal of Laryngology and Otology, 110(2):117-20;
Maudoux A, Bonnet S, Lhonneux-Ledoux F, Lefebvre P. (2007): „Ericksonian hypnosis in tinnitus therapy”, B-ENT, 3 Suppl 7:75-7;
Mazurek B, Fischer F, Haupt H, Georgiewa P, Reisshauer A, Klapp BF. (2006): „A modified version of tinnitus retraining therapy: observing long-term outcome and predictors”, Audiology & Neuro-otology, 11(5):276-86;
McFerran DJ, Baguley DM. (2009): „Is psychology really the best treatment for tinnitus?”, Clinical Otolaryngology, 34(2):99-101;
Molini E, Faralli M, Calenti C, Ricci G, Longari F, Frenguelli A. (2009): „Personal experience with tinnitus retraining therapy”, European archives of oto-rhyno-laryngology, abstract, in Enterez Pub Med;
Nickel AK, Hillecke T, Argstatter H, Bolay HV. (2005): ”Outcome research in music therapy: a step on the long road to an evidence-based treatment”, Annals of the New York Academy of Science, 1060:283-93;
Noell CA, Meyerhoff WL. (2003): „Tinnitus. Diagnosis and treatment of this elusive symptom”, Geriatrics, 58(2):28-34;
Rief W, Weise C, Kley N, Martin A. (2005): „Psychophysiologic treatment of chronic tinnitus: a randomized clinical trial”, Psychosomatic Medicine, 67(5):833-8;
Robinson SK, Viirre ES, Bailey KA, Kindermann S, Minassian AL, Goldin PR, Pedrelli P, Harris JP, McQuaid JR. (2008): „A randomized controlled trial of cognitive-behavior therapy for tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 14(2):119-26;
Ross UH, Lange O, Unterrainer J, Laszig R. (2007): „Ericksonian hypnosis in tinnitus therapy: effects of a 28-day inpatient multimodal treatment concept measured by Tinnitus-Questionnaire and Health Survey SF-36”, European Archives of Oto-Rhyno-Laryngology, 264(5):483-8;
Sadlier M, Stephens SD, Kennedy V. (2008): „Tinnitus rehabilitation: a mindfulness meditation cognitive behavioural therapy approach”, The Journal of Laryngology and Otology, 122(1):31-7;
Schmitt C, Patak M, Kröner-Herwig B. (2000): „Stress and the onset of sudden hearing loss and tinnitus”, The International Tinnitus Journal, 6(1):41-9;
Seydel C, Haupt H, Szczepek AJ, Klapp BF, Mazurek B.m (2009): „Long-Term Improvement in Tinnitus after Modified Tinnitus Retraining Therapy Enhanced by a Variety of Psychological Approaches”, Audiology and Neurootology, 15(2):69-80;
Shi Y, Burchiel KJ, Anderson VC, Martin WH. (2009): „Deep brain stimulation effects in patients with tinnitus”, Otolaryngology- Head and Neck Surgery, 141(2):285-7;
Soekadar SR, Arfeller C, Rilk A, Plontke SK, Plewnia C. (2009): „Theta burst stimulation in the treatment of incapacitating tinnitus accompanied by severe depression”, CNS Spectrums, 14(4):208-11;
Struve M, Diesch E, Flor H. (2007): „Extinction training for tinnitus”, Progress in Brain Research, 166:461-6;
Wang G (2004): Tinnitus Retraining Therapy, Health Technology Assesment;
Ward LM, Baumann M. (2009): „Measuring tinnitus loudness using constrained psychophysical scaling”, American Journal of Audiology, abstract, in Enterez Pub Med;
Weber C, Arck P, Mazurek B, Klapp BF. (2002): „Impact of a relaxation training on psychometric and immunologic parameters in tinnitus sufferers”, Journal of Psychosomatic Research, 52(1):29-33;
Weber JH, Jagsch R, Hallas B (2008): „The relationship between tinnitus, personality and derpression”, Zeitschrift fur Psychosomatiche Medizin und Psychotherapie, 54(3):227-40;
Weise C, Heinecke K, Rief W. (2008): „Biofeedback-based behavioral treatment for chronic tinnitus: results of a randomized controlled trial”, Journal of Consulting and Clinical Psychology, 76(6):1046-57;
Weise C, Heinecke K, Rief W. (2008): „Stability of physiological variables in chronic tinnitus sufferers”, Applied Psychophysiology and Biofeedback, 33(3):149-59;
Westin V, Ostergren R, Andersson G. (2008): „The effects of acceptance versus thought suppression for dealing with the intrusiveness of tinnitus”, International Journal of Audiology, 47 Suppl 2:S112-8;
Wilson PH. (2006): „Classical conditioning as the basis for the effective treatment of tinnitus-related distress”, ORL, 68(1):6-11;
Wilson PH, Henry JL, Andersson G, Hallam RS, Lindberg P.M (1998): „A critical analysis of directive counselling as a component of tinnitus retraining therapy”, British Journal of Audiology, 32(5):273-86;
Wise K, Rief W, Goebel G. (1998): „Meeting the expectations of chronic tinnitus patients: comparison of a structured group therapy program for tinnitus management with a problem-solving group”, Journal of Psychosomatic Research, 44(6):681-5;
Yu HH, Hur JM, Seo SJ, Moon HD, Kim HJ, Park RK, You YO. (2009): „Protective Effect of Ursolic Acid from Cornus officinalis on the Hydrogen Peroxide-Induced Damage of HEI-OC1 Auditory Cells”, American Journal of Chinese Medicine, 37(4):735-46;
Zachriat C, Kröner-Herwig B. (2004): „Treating chronic tinnitus: comparison of cognitive-behavioural and habituation-based treatments”, Cognitive Behavior Therapy, 33(4):187-98.
Comments are closed