Oana Maria Popescu
In Romania incidenta astmului bronsic, afectiune considerata ca avand o importanta componenta psihosomatica, este de 200 cazuri noi/ an, justificand cercetarile in psihoterapie pentru tratamentul acestei afectiuni. Psihoterapia eficace ar include, dupa Bottcher si Kroemer (1988), o anamneza riguroasa, psihoterapie suportiva si de grup.
Desi alergiile sau reactiile de hipersensibilitate nu sunt considerate a fi psihosomatice, implicand anticorpii de tip IgE, activarea mastocitelor, bazofilelor si eliberarea de mediatori ai raspunsului imun, sugestia hipnotica si relaxarea duc la scaderea numarului de celule T helper si scaderea activitatii limfocitelor NK ( natural killer ) in comparatie cu valorile de dinainte de hipnoza. Medicina moderna considera de altfel ca 80% din boli sunt intr-un fel sau altul conectate cu factorii psihici. Majoritatea pacientilor cu astm bronsic raspund la stimuli psihologici care duc la modificarea rezistentei cailor aeriene, prin intermediul sistemului colinergic.
Studiile psihanalitice arata ca majoritatea pacientilor cu astm bronsic prezinta depresie sau agresiune suprimata, si la majoritatea simptomele au cedat la facilitarea exprimarii furiei sau la ameliorarea depresiei, tiparul de comportament care implica astmul bronsic fiind legat de blocarea unei stari afective.
O alta teorie explicativa in astmul bronsic este cea psihosomatica, care sustine asocierea depresiei cu astmul bronsic, inclusiv alergic: femeile cu test alergenic pozitiv si simptome alergice au o probabilitate de 2,7 ori mai mare de a dezvolta o depresie pe parcursul vietii – concept apartinand psiho-neuro-imunologiei, care a inceput sa se dezvolte in 1970. Depresia se asociaza cu dereglarea aminelor biogene: serotonina si norepinefrina, iar la depresivi exista un nivel scazut al metabolitilor dopaminei. Exista similitudini intre modificarile imunitare si depresie ca urmare a stressului cronic: la depresivi apare o crestere a leucocitelor si neutrofilie relativa, limfopenie relativa, scaderea activitatii limfocitelor NK si supresia proliferarii limfocitelor, cresterea secretiei de Il-1, Il-6 si TNF, precum si o prevalenta crescuta a alergiilor mediate de IgE. Afectivitatea negativa, nivelul dezirabilitatii sociale, complianta la medicatie si frecventa utilizarii acesteia, precum si intensitatea simptomatologiei joaca un rol important, dar pacientii anxiosi au forme mai severe de astm bronsic.
Anxietatea in astmul bronsic apare pe de o parte ca anxietate nespecifica si ca anxietate specifica legata de criza de astm.
Psihoterapia este utila in primul rand pentru reducerea anxietatii, operand in astmul bronsic prin interactiunea dintre comportament si procesele nervoase, imune si endocrine, scaderea stressului influentand sistemul neuroendocrin si imun. Multi astmatici au o frica anticipativa inainte de atacul de astm, iar in timpul crizei au atacuri de panica, hipnoza fiind utila pentru indepartarea anxietatii si panicii.
Mai multe forme de terapie sunt utilizate astazi in tratamentul astmului bronsic.
Terapia cognitiva pleaca de la premiza ca astmaticul incearca sa ia prea mult si sa dea prea putin, atunci cand da existand o constrictie, care este de fapt teama si apeleaza la desensibilizarea sistematica, dupa relaxare, cu imaginarea atacurilor de la usoare la severe, pana cand pacientul nu mai reactioneaza prin anxietate. Se pare insa ca terapia cognitiv- comportamentala in combinatie cu hipnoza este mai eficace decat terapia cognitiv- comportamentala utilizata de sine- statator ( Kirsch, 1995).
Medicina estica sustine ca plamanii sunt sediul emotiilor de tip durere, astfel incat abordarea afectiunilor pulmonare incorporeaza rezolvarea tristetii neprelucrate din viata pacientului. Daca se cere pacientului sa scrie, timp de o ora pe zi, 3 zile succesiv, despre cele mai dureroase experiente din trecutul sau, pacientul in cauza isi va reduce consumul de medicamente.
Terapia familiala, care se adreseaza unor chestiuni de tipul “rolul bonavului in familie” si efectul stressului familial asupra sanatatii, are la randul sau un impact pozitiv in tratamentul astmului bronsic.
Relaxarea musculara imbunatateste funtionarea pulmonara in astm, dar nu exista dovezi ca alte metode de relaxare ar avea un efect pozitiv, insa hipnoza imbunatateste semnificativ FEV1.
Terapia de grup se aplica pentru familiie astmaticilor.
Hipnoza poate fi utila pentru reducerea simptomatologiei intr-un mod care seamana cu conditionarea clasica sau Pavlovista. Cei care prezinta de multi ani astm bronsic achizitioneaza o modalitate de raspuns care seamana cu astmul bronsic psihogen, dar care este de fapt o forma de conditionare, utilitatea hipnozei fiind in primul rand aceea de a limita anticiparile anxioase si de a formula sau reformula obiectivele de tratament, de a ajuta pacientul sa-si depaseasca frica de boala si de a-l ajuta in schimbarea stilului de viata.
Hipnoza nu se recomanda in episoadele acute de astm, dar este eficace in scop profilactic pentru a evita riscul dependentei de steroizi. Cu ajutorul hipnozei se pot reprograma credinte subconstiente prin utilizarea sugestiei, dar hipnoza nu este eficace pentru psihotici si copiii sub 5 ani.
Hipnoza actioneaza asupra raspunsului sistemului nervos autonom, cu diminuarea bronhospasmului. Este cunoscut faptul ca hipnoza actioneaza asupra alergiilor respiratorii, hiperreactvitatii bronsice si astmului bronsic, mediind functiile presupusului dualism minte- corp si actionand asupra componentei neurovasculare a raspunsului alergic.
Bibliografie:
1. Avdeev, D.A. “ Orthodox Psychotherapy”- “ Missionary Leaflet”, Holy Trinity Orthodox Mission, 2004;
2. Aronoff, G.M.; Aronoff, S.; Peck, L.W. “ Hypnotherapy in the treatment of bronchial asthma”- “Annals of Allergy”, 1975;
3. Bottcher, H.F.; Kroemer G. “ Concomitent psychotherapy treatment of bronchial asthma”- “ Zeitchrift Gesamte Innternal Medizine”, 1988;
4. Beerezin, F.B.; Kulikova, E.M.; Shalahov, N.N.; Charova, N.A. “ The Psychosomatic Correlations in Bronchial Asthma”- “Pub Med”, 1997;
5. Collison, D.R. “ Which Asthmatic Patients Should Be Treated by Hypnotherapy?”- “ Medical Journal of Australia”, 1975;
6. Dudley, Donald; Holmes, Thomas; Martin, C.J; Ripley, Herbert “ Changes in Respiration Associated with Hypnotically Induced Emotion, Pain and Exercise”- “ Psychosomatic Medicine”, vol. 26, 1964;
7. Epstein, G.N.; Helper, J.P.; Barett, E.H.; Birsdall, C; McGee, M.; Baron, K.P.; Lowenstein, S “ A pilot study of mind- body changes in adults with asthma who practice mental imagery”- “ Alternative Therapy Health Medicine”, 2004;
8. Flammer Erich; Bongertz, Walter “ On the Efficacy of Hypnosis: A Meta- Analytic Study”- “ Contemporary Hypnosis”, 2003;
9. Goodwin, R.D.”Asthma and Anxiety Disorders”- “ Journal of Psychosomatic Medicine”, 2003;
10. Gyoreik, Brutche “Research Updates: Asthma”- “ Current Opinion in Pulmonary Medicine” 2004;
11. Gregerson, Banks M. “The Curious 2000 – Year Case of Asthma“- “Psychosomatic Medicine”, vol. 62, 2000;
12. Gyorik S.A., Brutche M.V. “ Complementary and alternative medicine for bronchial asthma: is there new evidence?”- “ Current Opinion in Pulmonary Medicine”, 2004;
13. Hackman, R.M.; Stern, J.S.; Gershwin, M.E. “Hypnosis and Asthma: A Critical Review”- “ Journal of Asthma”, 2000;
14. Huntley, A.; White, A.R.; Ernst, E. “Relaxation Therapies for Asthma”- “ Thorax Online”, 2002;
15. Janiszewski, M; Kronenberger, M; Drozd, B. “ Studies in the use of music therapy as a form of breathing exercise in bronchial asthma”- “ Med Line”, 1996;
16. Hlinka, V; Labus, J “ Climate therapy, rehabilitation and psychotherapy in bronchial asthma”, 1992;
17. Kellner, R. “Psychotherapy in Psychosomatic Disorders”- “ General Psychiatry”, vol. 32, 1975;
18. Kligler, B; Lee, R. “ Lecture notes: Integrative approach to asthma”- “ Integrative Medicine: Principles of Practice”, 2004;
19. Knapp, Peter; Nemetz, Joseph “ Acute Bronchial Asthma “- “ Psychosomatic Medicine”, 1960;
20. Knapp, Peter H.; Carr, E., jr.; Mushatt, Cecil; Nemetz, Joseph S. “ Asthma, Melancholia and Death “- “ Psychosomatic Medicine “, vol. 28, 1966;
21. Machid, Antonio; Ames, Ralph; Skoelke, Sue; Brown, Gary “ Does maternal- infant bonding therapy improve breathing in asthmatic children?”, 2005;
22. Matteos, Raille, J. “ Main Relaxation Techniques”- “ Pub Med”, 2004;
23. McFadden, E.R., jr.; Niparello, Thomas; Lyons, Harold; Bleecker, Eugene “ The Mechanisms of Action of Suggestion in the Induction of Acute Asthma Attacks”- “ Psychosomatic Medicine”, vol. 31, 1969;
24. Maries Marina; Berdac Sorin; Francu Ovidiu; Stoia Mihaela; Maries Dorin; Serbanescu Laura “ Aspecte epidemiologie privind incidenta cazurilor de astm bronsic profesional internate in compartimentul Boli Profesionale al Spitalului Judetean Sibiu si sectia Pneumologie a Spitalului de Boli Pulmonare Sibiu in perioada 1995-2004 ”, Conferinta Nationala de Medicina Muncii, Sovata, 2005;
25. Neuro Innovations. Com “ Changing States: Asthma”, 2006
26. Perlman, Adam; Serbin, Jeffrey “ Complementary and Alternative Medicine: Does It Have a Role in Treating Asthma?”- “ Women’s Health in Primary Care”, 1999;
27. Perlman, Adam; Serbin, Jeffrey- “ Nontraditional Approaches to Asthma”- “ Women’s Health in Primary Care”, 2001
28. Pelletier, Kenneth “ Asthma: CAM Therapies for Specific Conditions”- “ The Best Alternative Medicine”, 2000;
29. Perrin, Karen M; Dindial, Karen S.” Understanding the Modalities of Complementary and Alternative Asthma Treatments: What Every Health Educator Needs to Know”- “ The International Electronic Journal of Health Education”, 2000;
30. Put C.; Venden Bergh O., Van Ongerval F., De Penter S., Demedts M., Verleden G. “ Negative affectivity and the influence of suggestion on asthma symptoms”- “ Psychosomatics”, 2004;
31. Ritz, Thomas “ Behavioral Interventions in Asthma”- “ Behavior Modification”, vol. 27, 2003;
32. Ritz, Thomas; Dahne, B; Roth, W.T. “ Behavioral Interventions in Asthma: Biofeedback Techniques”- “ Journal of Psychosomatic Medicine”, 2004;
33. Rogoveanu, C.; Ionut, R. “ Hipnoza ca si tratament complementar in astmul bronsic”, Conferinta Nationala de Medicina Muncii, Sovata, 2005;
34. Silverglade, Laura ; Tosi, Donald J.; Sharett Wise Pamela; Hyres D’Costa “ Irrational Beliefs and Emotionality in Adolescents With and Without Bronchial Asthma”- “ Journal of Psychology”, vol. 121, no.3, 1994;
35. Stewart, James H. “ Hypnosis in Contemporary Medicine Review”- “ Mayo Clinic Procedures”, 2005;
36. Sumrall, Shannon “ Clinical and Experimental Hypnosis”, 2003;
37. Sunnen, Gerard V. “ Hypnosis in Psychosomatic Medicine”;2004;
38. The Henry Spink Foundation “ Asthma “;
39. Timonen, Mark “ The Association Between Atopic Disorders and Depression”- “ The Northern Finland 1966 Birth Cohort Study – dissertation”, Oulu University Press, 2003;
40. Vickers, Andrew; Zollman, Catherine; Payne, David K “ Hypnosis and Relaxation Therapies”- “ West Journal of Medicine”, 2001;
41. Wright, R.J. “ Alternative modalities for asthma that reduce stress and modify mood states: evidence for underlying psychobiologic mechanismes”- “ Annals of Allergy, Asthma and Immunology”, 2004;
42. Wyler- Harper J.; Bircher, A.J.; Langewitz, W.; Kiss, A. “ Hypnosis and The Allergic Response”- “ Schweitz Medizinischer Wochen Supplement”, 1994;
43. Winter, W.E. “ The use of a skill- based activity in therapeutic induction”- “ American Journal of Clinical Hypnosis”, 2001;
44. Wellet, Peter “ The Birth of Asthma”- “ Journal of Psychosomatic Research”, vol. 22, no.4, 1978.


Comments are closed