Psihoterapia centrata pe client / persoana/ Rogersiana face parte din psihoterapiile experientiale, aparuta initial sub numele de psihoterapie non- directiva, promovand ideea unui tratament psihoterapeutic lipsit de directii, de diagnostice si interpretari.
Rogers sustine ca ceea ce conteaza in acest tip de terapie nu este absenta directivelor, ci prezenta la terapeut a unor atitudini vis-a-vis de client si a unei anumite conceptii asupra relatiilor umane. Esenta demersului sau consta mai ales intr-o noua maniera de a fi, si nu de a actiona.
Pentru ca terapeutul sa fie eficient el trebuie sa adopte o atitudine empatica fata de client, sa se straduiasca sa se cufunde impreuna cu clientul in lumea subiectiva a acestuia. De aici deriva termenul de “client- centered”.
Fiinta umana are capacitatea latenta sau manifesta de a se intelege pe ea insasi si de a-si rezolva problemele suficient pentru satisfacerea si eficacitatea necesara functionarii adecvate. De asemenea omul are tendinta sa exerseze aceasta capacitate.
Tendinta la actualizare a organismului este fundamentala, in dezvoltarea potentialitatilor individului si in asigurarea imbogatirii sale (acest termen fiind inteles in mod subiectiv, prin prisma individului). Tendinta la actualizare in teoria lui Rogers opereaza in ordine genetica (dezvoltarea individului) si psihogenetica (dezvolatrea speciei). Din punct de evdere genetic, ipoteza privind tendinta la actualizare a organismului afirma ca procesul de organizare a experientei este comparabil in orientarea sa cu procesul dezvoltarii fizice. Daca experienta poate sa se organizeze in lipsa factorilor perturbatori gravi se va efectua in sensul maturitatii si functionarii adecvate. Ceea ce conteaza nu este caracterul intrinsec pozitiv al conditiilor, ci perceperea acestor conditii de catre subiect, lucru valabil si in cazul notiunii de eu (important este eul asa cum este el perceput de subiect, si nu cum este el in realitate).
Atitudinea fundamentala a terapeutului rogersian este de acceptare pozitiva neconditionata, pe care terapeutul trebuie nu numai sa o afiseze, dar si sa o simta. Diagnosticul este considerat ca fiind daunator relatiei terapeutice pentru ca creeaza imaginea expertului. Se evita tehnicile manipulative, limbajul ezoteric, nuantat.
Tehnicile propuse de Rogers sunt:
clarificarea sentimentelor clientului: prin reflectie, meditatie si afirmatie. Accentul este pus pe sentimentele prezente.
reformularea continutului afirmatiilor clientului: se folosesc alte cuvinte decat cele folosite de catre client pentru a pune in alta lumina problemele cu care acesta se confrunta;
acceptarea neconditionata: presupune comunicarea empatica, autentica, acceptarea pozitiva verbala si nonverbala
Premize teoretice in psihoterapia rogersiana
Psihoterapia centrata pe client face parte din psihoterapiile experientiale, aparuta initial sub numele de psihoterapie non- directiva, promovand ideea unui tratament psihoterapeutic lipsit de directii, de diagnostice si interpretari.
Schimbarile vizate de Rogers merg impotriva majoritatii oamenilor in ceea ce priveste nevoia de a domina in forme deghizate- cel putin in stadiul actual al evolutiei umane. In terapia rogersiana insa terapeutul nu se comporta ca un ecran neutru, ci se implica in procesul terapeutic. Comportamentul non- directiv al terapeutului nu este pur si simplu de circumstanta. Rogers sustine ca ceea ce conteaza in acest tip de terapie nu este absenta directivelor, ci prezenta la terapeut a unor atitudini vis-a-vis de client si a unei anumite conceptii asupra relatiilor umane. Esenta demersului sau consta mai ales intr-o noua maniera de a fi, si nu de a actiona.
Pentru ca procesul terapeutic sa fie fecund el trabuie sa se desfasoare in functie de experienta clientului, nu in functie de teoriile si principiile straine acestei experiente. Pentru ca terapeutul sa fie eficient el trebuie sa adopte o atitudine empatica fata de client, sa se straduiasca sa se scufunde impreuna cu clientul in lumea subiectiva a acestuia. De aici deriva termenul de “client- centered” (centrat pe client).
Non- directia este inspirata de o atitudine neconditionat pozitiva, in timp ce non- interventia se reduce la indiferenta, respectiv o toleranta vecina cu dispretul. Clientul va recunoaste caracterul critic si defensiv al unei atitudini de non- intreventie.
Rolul terapeutului nondirectiv este adesea descris ca inactiv, dar aceasta se refera nu la absenta de activitate, ci la absenta de activitate intreventionala. Terapeutul rogersian inactiv este intens angajat in procesul de redresare, dar se fereste sa deranjeze dezvolatrea inerenta, straduindu-se sa o faciliteze. Aceasta terapie poate fi caracterizata ca un proces de cataliza in opozitie cu notiunea de analiza.
In opinia lui Rogers non- directia se reduce la abtinerea de la o judecata evaluanta, nu la absenta functiei de judecata; orice activitate coerenta cere folosirea acestei functii.
Biografie Carl Rogers
Carl Rogers a studiat la Union Theological Seminary, apoi la Teachers College la Columbia University. La Teachers College descopera psihologia clinica prin invataturile lui Leta Hollingworth, apoi petrece un an ca stagiar la Institute for Child Guidance, o clinica psiho- pedagogica in New York, a carei personal era de orientare freudiana si unde Rogers se familiarizeaza cu gandirea psihanalitica. Aici face primii pasi de terapeut sub indrumarea lui David Levy si Lawson Lowrey. In aceasta perioada descopera incompatibilitatea intre gandirea lui Freud si cea a lui Thorndike.
Apoi timp de 20 de ani Carl Rogers este director la o clinica psihopedagogica din Rochester si in cursul acestor ani multi membrii ai clinicii au introdus vederile psihanaliste ale lui Otto Rank si ale grupului de psihiatrii si asistenti sociali cunoscuti in SUA ca “ L’Ecole de Philadelphia”. Rank a exercitat o influenta profunda asupra lui Carl Rogers, ducand la cristalizarea unor concepte teoretice.
La scurt timp dupa aceasta lui Rogers i se ofera o catedra de psihologie clinica la Ohio State University, unde descopera ca principiile dupa care s-a ghidat in activitatea sa terapeutica nu erau evidente tinerilor colegi si studenti. Realizeaza astfel ca conceptiile sale asupra psihoterapiei luasera o turnura independenta si ca gandirea sa de clinician contrazicea in mare masura principiile vremii sale.
Dupa anul 1940 intra la Universitatea din Chicago unde petrece 10 ani si dezvolta programe de cercetare in diferite domenii: psihologie clinica, pedagogie, sociologie, psihologie industriala.
Carl Rogers declara: “Cunoasterea stiintifica nu exista. Nu exista decat perceptii individuale a ceea ce se manifesta la fiecare dintre noi, ca reprezentant in acest domeniu de cunoastere. “
Comments are closed