Cum se realizeaza cercetarea?
Pe parcursul timpului, bolile mentale si tulburarile psihologice au fost unele din cele mai de temut si devastatoare pentru umanitate. In zilele noastre, cercetarile in domeniul psihoterapiei, psihologiei si psihiatriei, posibile datorita dorintei pacientilor si clientilor de a participa la proiecte de cercetare, au dus la descoperirea unor tratamente eficace pentru tulburarile si dificultatile psihologice, ca si pentru bolile mentale. Ca urmare a acestor cercetari, multe persoane care sufera de depresie, tulburare bipolara, schizofrenie, tulburari de anxietate, etc, duc o viata normala si productiva.
Asa cum progresul nu a putut fi realizat fara participarea in proiectele de cercetare ale pacientilor si altor voluntari, tot asa si progresele viitoare nu pot fi realizate fara participarea lor continua. Tot asa cum cercetarile au evoluat, a evoluat si grija pentru starea de bine a voluntarilor din proiectele de cercetare. La ora actuala procedurile din proiectele de cercetare sunt mai eficiente ca oricand.


In domeniul cercetarii in psihoterapie, ca si in orice alt domeniu, voluntarii sunt cei mai importanti, deoarece numai cu ajutorul lor cercetatorii pot afla mai multe despre cauzele bolilor mentale si problemelor psihologice, astfel incat sa poate fi create noi tratamente eficace.
Sa iau parte intr-un proiect de cercetare?
Daca va intrebati: “sa iau parte la un proiect de cercetare?”, atunci decizia este bineinteles una personala si depinde de interesele, nevoile si asteptarile dvs refeitor la proiectul de cercetare. Atunci cand luati o astfel de decizie trebuie sa intelegeti care va sunt drepturile ca subiect in cercetare si modul in care cercetatorii studiaza bolile mentale sau problemele psihologice. Voluntarii dintr-un proiect de cercetare nu sunt simpli subiecti ai cercetarii, ci iau parte activa la procesul cunoasterii.
De ce iau parte pacientii la proiectele de cercetare?
Desi au fost realizate progrese remarcabile in definirea si tratarea problemelor psihologice, unele tratamente nu sunt eficace pentru toata lumea. Ca urmare, pacientii care iau parte la proiectele de cercetare spera ca cercetarea sa aduca noi cunostinte care sa permita dezvoltarea unor noi tratamente. Cercetarea le permite de asemenea accesul la noi forme de tratament, inainte ca acestea sa fie disponibile pentru publicul larg. In plus, pot beneficia de o ingrijire de care altfel s-ar putea sa nu aiba parte.
Ce se studiaza intr-un proiect de cercetare?
In psihoterapie, cercetarea implica pacienti / clienti reali, fie in cadrul spitalului, fie in cadrul cabinetelor de psihoterapie.
Unele cercetari examineaza felul in care functioneaza noile tratamente, de exemplu o anumita forma de psihoterapie, in timp ce altele se centreaza pe rolul anumitor factori in producerea problemelor psihologice sau bolilor mentale, sau modul in care chimia creierului duce la boala.
In ce priveste proiectele de cercetare, va trebui sa ne raspundem la urmatoarele intrebari: Ce implica cercetarea? Care sunt potentialele beneficii pentru participantii la proiectul de cercetare? Care sunt riscurile? Cercetarea implica tratarea unei anumite boli?

Category
Tags

Comments are closed